Ghid · Email
Cum îmi configurez emailul pe calculator, telefon sau tabletă?
Adresa de email și parola le primești de la noi. Aici găsești setările complete și pașii pentru Outlook, Thunderbird, iPhone/iPad, Android și orice altă aplicație de email.
În exemplele de mai jos, adresa ta de email este client@domeniu.ro. Înlocuiește peste tot domeniu.ro cu domeniul firmei tale (de exemplu firma-mea.ro), iar client@domeniu.ro cu adresa ta completă.
Setările pe scurt — sunt aceleași în orice aplicație:
| Server | Port | Criptare | |
|---|---|---|---|
| IMAP (primire, recomandat) | mail.domeniu.ro |
993 |
SSL/TLS |
| POP3 (primire, alternativă) | mail.domeniu.ro |
995 |
SSL/TLS |
| SMTP (trimitere) | mail.domeniu.ro |
465 |
SSL/TLS |
- Utilizator: adresa completă de email, de exemplu
client@domeniu.ro— atât la primire, cât și la trimitere. - Parola: parola căsuței de email, primită de la noi — aceeași la primire și la trimitere.
- Autentificare: parolă normală. La trimitere (SMTP) autentificarea este obligatorie.
Toate conexiunile sunt criptate. Serverul nu acceptă conexiuni necriptate, așa că parola și mesajele tale nu circulă niciodată în clar.
IMAP sau POP3? Alege IMAP dacă îți citești emailul pe mai multe dispozitive (de exemplu pe laptop și pe telefon): mesajele rămân pe server și apar la fel peste tot, iar ce ștergi sau citești pe un dispozitiv se vede și pe celelalte. POP3 descarcă mesajele pe un singur dispozitiv. Folosește-l doar dacă știi că ai nevoie de el.
Partea noastră · Activ.NET
- Creăm căsuța de email și îți comunicăm adresa și parola.
- Administrăm serverul de email mail.domeniu.ro și certificatul de securitate (SSL).
- Filtrăm spamul și virușii și monitorizăm funcționarea serverului.
- Configurăm domeniul (DNS, SPF, DKIM, DMARC), ca mesajele tale să nu ajungă în spam la destinatari.
- Resetăm parola sau mărim spațiul căsuței la cerere.
Partea ta
- 1 Alegi aplicația de email pe care vrei să o folosești.
- 2 Adaugi contul cu adresa, parola și setările de pe această pagină.
- 3 Păstrezi parola în siguranță și ne anunți dacă bănuiești că a aflat-o altcineva.
Înainte să începi
- Adresa de email completă (de exemplu client@domeniu.ro) și parola, primite de la Activ.NET.
- Numele domeniului firmei tale: îl găsești după @ în adresa de email.
- O conexiune la internet.
- Dacă ai deja contul configurat pe un alt dispozitiv cu POP3, întreabă-ne înainte să treci pe IMAP, ca să nu pierzi mesaje.
Pașii, pe dispozitivul tău
Am selectat automat sistemul de pe care citești. Alege altul dacă instalezi pe alt dispozitiv.
-
1
Pornește adăugarea contului
Outlook clasic (Microsoft 365, 2016, 2019, 2021): Fișier → Adăugare cont (File → Add Account).
Outlook nou pentru Windows: rotița Setări → Conturi → Conturi de email → Adăugare cont (Settings → Accounts → Add account).
-
2
Scrie adresa de email
Scrie adresa completă, de exemplu
client@domeniu.ro. Deschide Opțiuni avansate și bifează Permiteți-mi să-mi configurez manual contul (Let me set up my account manually), apoi apasă Conectare. -
3
Alege tipul contului
Alege IMAP (recomandat) sau POP. Nu alege Exchange și nu alege Microsoft 365.
-
4
Completează serverele
- Email de intrare: server
mail.domeniu.ro, port993(sau995la POP), metodă de criptare SSL/TLS - Email de ieșire: server
mail.domeniu.ro, port465, metodă de criptare SSL/TLS
Lasă nebifat Solicită conectarea utilizând autentificarea prin parolă securizată (SPA). Apasă Următorul.
- Email de intrare: server
-
5
Introdu parola
Scrie parola căsuței de email și apasă Conectare. Dacă Outlook cere separat un nume de utilizator, scrie adresa completă
client@domeniu.ro. Când apare mesajul Cont adăugat cu succes, apasă Gata. -
6
Verifică trimiterea
Trimite-ți un mesaj de test pe aceeași adresă. Dacă ajunge înapoi, ai terminat.
Dacă Outlook nu găsește singur setările sau îți propune altceva, configurează manual:
- Server de primire (IMAP):
mail.domeniu.ro, port993, criptare SSL/TLS - Server de trimitere (SMTP):
mail.domeniu.ro, port465, criptare SSL/TLS - Bifează Serverul de trimitere necesită autentificare și folosește aceleași date ca la primire.
- Server de primire (IMAP):
-
1
Instalează și deschide Thunderbird
Descarcă Thunderbird de pe site-ul oficial de mai sus și instalează-l. La prima pornire se deschide direct ecranul Configurează adresa de email existentă. Dacă ai deja alte conturi: ≡ meniu → Cont nou → Email.
-
2
Completează datele contului
- Numele tău complet: numele care apare la destinatari (de exemplu Ion Popescu — Firma SRL)
- Adresa de email:
client@domeniu.ro - Parola: parola căsuței de email
Bifează Memorează parola și apasă Continuă.
-
3
Verifică setările găsite automat
Thunderbird găsește singur setările de pe serverul nostru. Verifică să fie:
- IMAP
mail.domeniu.ro, port993, SSL/TLS - SMTP
mail.domeniu.ro, port465, SSL/TLS
Apasă Gata.
- IMAP
-
4
Dacă trebuie să configurezi manual
Apasă Configurează manual și completează:
- Server de primire: protocol IMAP (sau POP3), nume gazdă
mail.domeniu.ro, port993(POP3:995), securitate SSL/TLS, autentificare Parolă normală, nume utilizatorclient@domeniu.ro - Server de trimitere: nume gazdă
mail.domeniu.ro, port465, securitate SSL/TLS, autentificare Parolă normală, nume utilizatorclient@domeniu.ro
Apasă Retestare, apoi Gata.
- Server de primire: protocol IMAP (sau POP3), nume gazdă
-
1
Deschide setările Mail
Pe iOS 18 și mai nou: Setări → Aplicații → Mail → Conturi Mail → Adaugă un cont.
Pe versiunile mai vechi: Setări → Mail → Conturi → Adaugă un cont.
-
2
Alege „Altul”
Apasă Altul → Adaugă un cont Mail. Nu alege Google, Outlook.com sau Exchange.
-
3
Completează datele
- Nume: numele tău, așa cum îl văd destinatarii
- Email:
client@domeniu.ro - Parolă: parola căsuței de email
- Descriere: de exemplu Email firmă
Apasă Înainte.
-
4
Alege IMAP și completează serverele
Sus, lasă selectat IMAP (sau alege POP). Completează:
- Server mail de intrare: nume gazdă
mail.domeniu.ro, nume utilizatorclient@domeniu.ro, parola - Server mail de ieșire: nume gazdă
mail.domeniu.ro, nume utilizatorclient@domeniu.ro, parola — completează-le și aici, chiar dacă scrie „Opțional”
Apasă Înainte. iPhone-ul verifică datele și pornește singur criptarea SSL. Apoi apasă Salvează.
- Server mail de intrare: nume gazdă
-
5
Verifică porturile (dacă nu poți trimite)
Mergi la contul creat → Cont → Avansate. La primire: Folosește SSL pornit, port
993(POP:995).Pentru trimitere: înapoi la cont → SMTP → serverul
mail.domeniu.ro→ Folosește SSL pornit, Port server465, Autentificare prin parolă.
-
1
Deschide aplicația Gmail
Aplicația Gmail funcționează și cu adrese care nu sunt Gmail și este instalată pe aproape orice telefon Android. Apasă poza de profil, sus-dreapta → Adaugă alt cont → Altul.
Pe Samsung poți folosi și aplicația Samsung Email. Pașii și setările sunt aceleași.
-
2
Scrie adresa și alege configurarea manuală
Scrie
client@domeniu.roși apasă Configurare manuală. Alege Personal (IMAP) (recomandat) sau Personal (POP3). Apoi scrie parola și apasă Înainte. -
3
Setări server de primire
- Nume de utilizator:
client@domeniu.ro - Parolă: parola căsuței
- Server:
mail.domeniu.ro - Port:
993(POP3:995) - Tip de securitate: SSL/TLS
Apasă Înainte.
- Nume de utilizator:
-
4
Setări server de trimitere
- Solicită conectarea: pornit
- Nume de utilizator:
client@domeniu.ro - Parolă: aceeași parolă
- Server SMTP:
mail.domeniu.ro - Port:
465 - Tip de securitate: SSL/TLS
Apasă Înainte.
-
5
Finalizează
Alege cât de des se verifică mesajele noi și apasă Înainte. Scrie numele care apare la destinatari și apasă Înainte. Contul apare în lista din Gmail.
-
1
Orice aplicație de email
Apple Mail pe Mac, eM Client, Outlook pe telefon, Samsung Email, Mailbird și altele: toate au o opțiune de configurare manuală, numită de obicei IMAP/POP, Alt cont sau Configurare manuală. Alege-o și completează setările de mai jos.
-
2
Server de primire
- Tip: IMAP (recomandat) sau POP3
- Server:
mail.domeniu.ro - Port: IMAP
993/ POP3995 - Securitate: SSL/TLS (uneori se numește SSL sau Criptare implicită)
- Utilizator:
client@domeniu.ro - Parolă: parola căsuței
-
3
Server de trimitere
- Server SMTP:
mail.domeniu.ro - Port:
465 - Securitate: SSL/TLS
- Autentificare: obligatorie, cu aceiași utilizator și aceeași parolă ca la primire
Dacă rețeaua în care lucrezi blochează portul 465, folosește portul
587cu STARTTLS. - Server SMTP:
-
4
Webmail, din orice browser
Îți poți citi emailul și fără nicio aplicație, de pe orice calculator: deschide
https://webmail.domeniu.roși autentifică-te cu adresa completă și parola.
Cum verific că funcționează
- Trimite un mesaj de test de pe adresa ta către ea însăși. Dacă îl primești, merg și trimiterea, și primirea.
- Trimite apoi un mesaj către o altă adresă (de exemplu una personală) și răspunde la el. Așa verifici și trimiterea către exterior.
- La IMAP, ce citești sau ștergi pe un dispozitiv se vede și pe celelalte în câteva minute.
Siguranța contului
- Nu folosi aceeași parolă și la alte servicii (rețele sociale, magazine online).
- Activ.NET nu îți cere niciodată parola pe email. Mesajele care spun că ți se închide căsuța sau că trebuie să îți confirmi parola sunt tentative de fraudă (phishing). Nu da click pe linkurile din ele și trimite-ni-le nouă.
- Dacă ai pierdut telefonul sau laptopul pe care era configurat emailul, anunță-ne și îți schimbăm imediat parola.
Întrebări frecvente
Utilizatorul trebuie să fie adresa completă (client@domeniu.ro), nu doar „client”. Verifică să nu ai spații înainte sau după parolă și să nu fie activ Caps Lock. Dacă tot nu merge, scrie-ne și îți resetăm parola.
Aproape mereu, la serverul de trimitere (SMTP) lipsesc autentificarea sau parola. Pornește „Serverul de trimitere necesită autentificare”, pune aceiași utilizator și aceeași parolă ca la primire și verifică portul 465 cu SSL/TLS. Dacă rețeaua blochează 465, încearcă portul 587 cu STARTTLS.
Folosește exact mail.domeniu.ro ca server, cu domeniul tău, nu o adresă IP și nici un alt nume de server. Certificatul de securitate este emis pentru mail.domeniu.ro. Dacă avertismentul apare chiar și așa, nu îl accepta: scrie-ne și verificăm.
Da, pe câte vrei. Folosește IMAP pe toate, ca mesajele să fie sincronizate. Dacă unul dintre ele e configurat cu POP3, acela poate descărca mesajele și șterge copia de pe server, iar ele nu mai apar pe celelalte.
Golește dosarele Coș de gunoi și Trimise de mesajele vechi sau cu atașamente mari, ori cere-ne să mărim spațiul căsuței.
Scrie-ne de pe adresa respectivă sau deschide un tichet, iar noi îți setăm o parolă nouă. După schimbare, actualizează parola pe toate dispozitivele pe care ai configurat contul. Aplicațiile cu parola veche nu se vor mai conecta.
Da. În setările avansate ale contului bifează „Lasă o copie a mesajelor pe server” (în Outlook, Thunderbird, iPhone și Gmail opțiunea are denumiri asemănătoare). Totuși, pentru mai multe dispozitive IMAP este varianta potrivită.
Te-ai blocat la un pas?
Deschide un tichet din portalul client sau sună-ne — te ajutăm, inclusiv prin conectare la distanță.